Arhivele jurnalului
Tot din ciclul “natural si ieftin”
Dupa ce am scris articolul Cat ma costa sa ma ingrijesc natural? am inceput sa primesc tot mai multe intrebari legate de pretul produselor naturale, bio, organice. Multi isi doresc sa foloseasca astfel de produse, dar din pacate bugetul nu le permite. De ce? Pentru ca in general in Romania astfel de produse sunt scumpe raportate la puterea noastra de cumparare. Chiar mai scumpe decat in strainate din pacate. De ce? Pentru ca la noi sunt taxele mai mari, pentru ca mai apar tot felul de cheltuieli, pentru ca proprietarul magazinului vrea sa se imbogateasca intr-un an cat altii in 7… nu stiu. Poate ca sunt indreptatiti, poate ca nu… nu stiu si nici nu ma intereseaza. Pur si simplu in calitate de consumator ma deranjeaza sa cumpar din Romania un produs la un pret dublu sau chiar triplu fata de cat as da pe el intr-un magazin online din strainatate.
E trist ca in strainate produsele bio si naturale sunt incluse in mod firesc in cosul zilnic, avand preturi similare sau chiar mai mici decat produsele clasice, pe cand la noi sunt considerate un lux…
Eu una prefer in general produsele de ingrijire simple, alcatuite din cateva ingrediente (diverse amestecuri de uleiuri si unturi vegetale), asa ca aleg sa cumpar ingredientele separat si sa le combin eu. Veti spune ca e greu, ca n-aveti timp… eu va spun ca prepararea unui asemenea amestec nu va ia mai mult timp decat v-ar lua sa faceti un ceai la plic. Eu stiu ca time is money, dar uneori in 5 min puteti salva sume bune de bani…
Daca alegeti bio, natural, alegeti dintr-un motiv – si anume ca ati citit un pic si ati vazut ca unele ingrediente sunt mai bune si altele mai putin bune, ca exista si optiunea de a pune numai lucruri bune pe piele. Nu-i asa? inseamna ca ati descoperit si care sunt lucrurile bune pentru piele. Si ati invatat sa cititi si lista de ingrediente (nu la nivel de chimist, dar macar la modul minimal).
E drept ca adesea marketingul e cel care vinde… sticlute cu aspect vintage, etichete cu floricele, descrieri ispititoare, denumiri atent alese… par niste elixiruri magice… dar cand incepem sa citim lista de ingrediente, vedem ca au cateva ingrediente pe care e posibil sa le avem si noi prin casa, sau le putem cumpara la preturi mai mult decat decente.
De exemplu am vazut la magazinul cu produse bio de la mine din oras ulei de masaj afrodisiac – 75 ron/100ml. O sticluta foarte ispititoare, cu o eticheta un apus foarte frumos si cu flori pe el… lista de ingrediente: ulei de migdale, ulei de samburi de struguri, ulei esential de ylang-ylang, ulei esential de portocale (niciunul organic, bio)
Ia sa vedem cat costa defapt:
- ulei de migdale dulci – 473 ml – 8.4$, adica 28 ron http://www.iherb.com/Now-Foods-Solutions-Sweet-Almond-Oil-16-fl-oz-473-ml/896
- ulei de samburi de struguri – 473 ml – 7.6$, adica 25 ron http://www.iherb.com/Now-Foods-Solutions-Grapeseed-Oil-16-fl-oz-473-ml/895
- ulei esential de ylang-ylang – 10 ml – 12 ron http://www.naturaplant.ro/produse/383/Ylang-Ylang_-_ulei_esential_%28Fares%29
- ulei esential de portocale – 10 ml – 6 ron http://www.webfarm.ro/fares-ulei-portocale-10-ml.html
Deci pe toate ingredientele de mai sus am da 71 ron si din ele obtine 946 ml de ulei de masaj, nu 100 ml. In plus nu vom consuma tot uleiul esential, e nevoie doar de cateva picaturi din fiecare.
In plus avem posibilitate sa obtinem produse personalizate dupa gustul nostru. Pe blogul elemental puteti gasi o multime de retete minunate, explicate pas cu pas, pe care le puteti realiza si voi acasa. Pe site-ul elemental puteti gasi o multime de ingrediente la preturi decente. Breslo este de-asemenea o sursa de ingrediente naturale la preturi foarte bune. Iar pentru produse bio, eco, naturale, pe care le puteti si la noi la preturi de 2-3 ori mai mari, recomand in continuare iherb.com si healthdesigns.com (piatra de alaun, deodorante naturale, sampoane, geluri de dus, produse de styling etc.)
Asa ca data viitoare cand vedeti un produs care va ispiteste foarte tare prin promisiunile sale, uitati-va cu atentie si la lista de ingrediente – e posibil sa-l puteti face chiar si voi acasa
Iar cand va doriti un produs natural, aruncati o privire si pe site-urile de mai sus – e posibil sa aveti o surpriza foarte placuta in ceea ce priveste pretul
Si nu va speriati de shipping – e 4-6$, cam cat costa transportul si de pe un site romanesc
Voi ce tipsuri aveti in ceea ce priveste ingrijirea naturala la preturi decente? Ce site-uri cu preturi decente cunoasteti?
Apa florala de trandafiri de la Melvita
Dintotdeauna am iubit trandafirii, le-am iubit aroma inconfundabila, dar cosmeticele cu aroma de trandafiri mi se par adesea… sufocante… desi unele imita foarte bine aroma naturala, parca adesea sunt prea puternice…
Si tot cautand acel ceva care sa pastreze cat mai mult din aroma trandafirilor, dar si din delicatetea lor, am intalnit apa florala de trandafiri…suava, delicata, cu o aroma ametitoare… inchid ochii si ma simt in mijlocul unei gradini de trandafiri proaspat infloriti.
Cum am folosit-o?
- am citit ca are proprietati calmante, asa ca am pulverizat-o pe ten atunci cand am avut dermatita, si intr-adevar, am simtit ca mai calmeaza pielea (dupa ce anterior aplicasem apa termala si n-am simtit niciun efect); in plus, petele rosii si-au mai pierdut din intensitate in aproximativ 10 minute de la aplicare
- in combinatie cu uleiul de migdale – am obtinut astfel un demachiant bifazic foarte eficient
- pe post de tonic, dupa ce m-am demachiat; in acest caz am simtit ca-mi usuca tenul, dar am aplicat imediat ulei de migdale dulci pe post de crema de fata si senzatia de uscaciune a disparut
- pe post de parfum – am aplicat-o pe gat, pe par si mi-a placut la nebunie parfumul placut pe care l-a lasat; desigur, parfumul nu persista prea mult, dar e suficient cat sa ma binedispuna
Aceasta apa florala este certificata bio si se gaseste in farmaciile Sensiblu, la pretul de 53 ron sticla de 200 ml (pret cu card).
Voi ati folosit vreodata apa florala de trandafiri? Cum vi s-a parut?
Review produse Kabea – guest post by Loredana
Cand Clarra mi-a oferit sansa sa incerc produsele Kabea m-am bucurat mult. Nu incercasem nici un produs asemanator desi citisem atat de multe despre produsele naturale, chiar aici pe blog.
Asadar, sunt primele produse handmade, “facute din suflet pentru suflet” pe care le folosesc. Eu am o piele mixta si sensibila, predispusa la alergii atunci cand nu-i place ceva.
Cand am deschis coletul, in interior se aflau frumos ambalate 3 produse din povesti: sapun “Spring”, gel de dus crema “Rose cream”, crema de corp “Savor”. Le-am numit produse din povesti pentru ca asa aratau, ambalate cochet si vesel, parca desprinse din povestile cu zane. Am atasat o fotografie sa va convingeti si voi.
Le-am folosit mai bine de o saptamana si am decis ca sunt produsele mele de suflet. Nu am incercat ceva mai bun pana acum, care sa contina doar produse naturale de calitate.
Cand am deschis cutia viu colorata a sapunului “Spring”, mi-am lipit nasul ca un copil nerabdator de acesta. Mirosea a lavanda, a fost prima mea senzatie. Si eu ador mirosul suav de lavanda. Sapunul contine evident, multe alte minunatii: unt cocos si shea , ulei de masline, ricin, palmier, jojoba si unt cocos nerafinat, apa, NaOH, argila mov, pudra minerala, uleiuri esentiale de patchouli, portocale dulci, geraniu si lavanda. Face o spuma delicata dar densa. Stiam despre aceste produse din ce mai citisem, ca nu fac multa spuma. Mie mi se pare ca acest sapun face destula spuma si destul de repede, fara prea multe insistente. Daca am continuat sa-mi masez pielea cu spuma produsa initial, ea a devenit si mai densa transformandu-se aproape in crema. A fost o placere sa folosesc sapunul care mi-a intrecut asteptarile. Acum pot face bine diferenta intre mirosul din sapunurile comercializate in magazine si mirosul natural din sapunul Kabea. Imi place la nebunie ca sapunul miroase clar a uleiuri naturale si este destul de discret pe piele. Un miros puternic, orice aroma ar avea, ma duce cu gandul la ceva chimic, artificial.
Dupa ce am folosit sapunul in prima seara, a urmat crema de corp “Savor”. Miroase frumos a unt de cocos, miros destul de discret. Nu mi-as dori sa fie altfel. Pe aceasta o folosesc in general pe maini, brate si pe gat. Imi place sa o folosesc pe gat in loc de crema de noapte. Hidrateaza profund si calmeaza micile iritatii. Am fost surprinsa sa vad ca desi este foarte densa si in borcanel pare grasa, intra rapid in piele. Simt ca-mi hidrateaza pielea dar nu ramane nimic gras la suprafata ei. Pielea ramane moale si…nu stiu daca exista un cuvant anume pentru asta. Cred ca trebuie sa simti exact cum lasa pielea. Fiecare trebuie sa-si creeze propria experienta, propria poveste… .
Crema “Savor” vine intr-un borcanel gingas pe care se afla lipita o eticheta cu data cand a fost facuta, respectiv data expirarii. A mea spre exemplu, a fost creeata de Kabea la 23.03 si expira pe 23.06.2012. Este normal sa fie asa la un produs natural, handmade.
Am lasat la final gelul de dus “Rose cream”, este o crema-spuma foarte fina. Miroase a apa de trandafir. De obicei folosesc apa de trandafiri, pulverizata pe fata, mai ales vara. Gelul de dus are o culoare calda, un roz linistitor si face o spuma foarte cremoasa. Eu l-am folosit fara burete. Si el are trecuta valabilitatea pe mica eticheta cu fluturasi.
Asadar, produsele sunt …din povesti (ma repet) si singurul meu regret este cantitatea lor. Mi-as dori sa vina in recipiente mai mari, sa le pastrez cat mai mult timp. Dar sunt produse handmade, facute cu uleiuri si ingrediente naturale, cu un termen de valabilitate relativ mic iar recipientele mici si cochete sunt raportate la toate acestea.
Multumesc Kabea pentru minunatiile care ti-au iesit din maini si multumesc Clarra pentru posibilitatea de a le incerca !
Ingrijire cu parfum de musetel
Ceaiul de musetel mi-a fost intotdeauna un aliat de nadejde in calmarea iritatiilor pielii, asa ca mi-am dorit mult sa incerc si apa florala de musetel roman bio.
Cum am folosit-o?
- la sfatul celor de pe elemental.ro am combinat-o cu ulei de migdale dulci, obtinand un demachiant bifazic bland, light si eficient (foloseam oricum uleiul de migdale pe post de demachiant, dar nu m-am gandit pana acum ca pot face un demachiant bifazic cu el)
- un alt demachiant bifazic l-am obtinut amestecand aceasta apa florala cu ulei de monoi
- am pus apa florala intr-un recipient cu pulverizator si am aplicat-o direct pe ten, cand l-am avut iritat – imi place sa o tin la frigider, asa ca efectul este foarte placut atunci cand o aplic – racoreste si calmeaza in acelasi timp (poate la voi functioneaza apa termala pentru calmarea iritatiilor; la mine nu functioneaza)
- imi place sa o folosesc si dupa epilare – calmeaza pielea iar roseata pielii dispare mult mai repede
In plus imi place mult cum miroase, imi aduce aminte de podul in care bunica punea la uscat musetel proaspat cules…
In plus pe elemental.ro am gasit si cateva retete cosmetice interesante in care poate fi folosita.
Pretul este unul cat se poate de decent – 12.5 ron/100 ml
Voi folositi ape florale? Care este preferata voastra?
Un remediu pentru pielea iritata

Eu am tenul sensibil, mi se irita adesea de la diverse produse cosmetice care pentru alte persoane sunt inofensive, poate chiar benefice.
Ultima data mi s-a iritat de la o lotiune tonica bio… imediat ce am aplicat-o pe fata a inceput sa ma usture fata, ca si cum m-as fi dat cu spirt. M-am spalat repede pe fata cu apa, dar usturimea nu si-a pierdut din intensitate.
Apoi mi-am amintit ca am ulei de macadamia, laudat pentru proprietatile lui emoliente si calmante, asa ca mi-am masat usor fata cu el. Pe zonele pe care il aplicam calma pe loc usturimea – nu mi-a trecut de tot, dar oricum a redus mult din intensitate; dupa 2-3 minute tenul nu m-a mai usturat deloc… nici urma de roseata, nimic…
In plus hidrateaza foarte bine pielea si se absoarbe in piele ceva mai repede decat uleiul de migdale dulci (si miroase discret si placut, a alune parca…)
E primul produs care reuseste sa-mi calmeze pielea atat de repede, prin urmare vreau sa-l cumpar in cantitate mai mare, sa-l folosesc si pentru pielea corpului. Momentan am varianta de 100 ml, de la Mayam (costa pana in 20 ron sticluta) – e bio, virgin.
Cu prima ocazie vreau sa-mi iau sticla de 473 ml de la Now Foods – costa 12.4 dolari pe iherb.com.
Voi ce remediu ati gasit pentru calmarea rapida a pielii iritate?


















