Despre dragoste si ura…

URA… aceasta buruiana e mai puternica decat floarea atat de fragila si delicata a iubirii… Dragostea este supusa adesea asalturilor chinuitoare ale geloziei, care o poate vesteji, intrigilor care nu ne simpatizeaza, si nu o data, ba chiar foarte adesea lipsurilor saraciei, dorintelor care nu se pot implini… In timp ce ura e suverana, n-o poti smulge pana nu creste, infloreste si piere singura, uneori dupa ce a reusit sa nimiceasca in prealabil viata…

Mi-e dor de tine…

Aceasta fraza o rostesc minute in sir in fiecare dimineata cand ma trezesc. E asemeni unei incantatii dintr-un stravechi ritual pagan… Ascult inflexiunea vocii mele si constat ca de fiecare data o rostesc intr-un anume fel…

Juramant vietii

Am redescoperit in jurnalul meu un juramant al lui Cioran, extras din “Cartea amagirilor”. Un juramant extraordinar al unui om insetat de viata, al unui om care a iubit viata cu o pasiune nebuna, demna de admirat si urmat:

Niciodata nu te voi trada de tot; desi te-am tradat si te voi trada la fiecare pas; Cand te-am urat, nu te-am putut uita;

Iubirea care te salveaza

In seara asta am ascultat una din melodiile mele preferate in timp ce citeam o bucatica din Cioran si am cazut in butoiul cu melancolie…

Singurul lucru care-l poate salva pe un om este iubirea. Si desi atata lume a sustinut aceasta afirmatie, este a nu fi incercat niciodata iubirea, pentru a o declara banalitate. Sa-ti vina sa plangi atunci cand te gandesti la oameni, sa iubesti totul intr-un sentiment de suprema responsabilitate, sa te apuce o invaluitoare melancolie cand te gandesti si la lacrimile ce inca nu le-ai varsat pentru oameni, iata ce inseamna a te salva prin iubire, singurul izvor al sperantelor.

Oricat m-as lupta pe culmile disperarii, nu vreau si nu pot sa renunt si sa parasesc iubirea, chiar daca disperarile si tristetile ar intuneca izvorul luminos al fiintei mele, deplasat in cine stie ce colturi indepartate ale existentei mele.

Cioran – Pe culmile disperarii

Autoportret

Nu e vina mea ca Cel Care Le-a facut pe toate a uitat sa ma faca frumoasa. Probabil ca se grabea! Culorile lui se terminasera (pictase pana atunci fluturii, florile si alte femei) si nu mai avea rabdare sa adune galben de soare, albastru cenusiu de nori, albastru-verde marin sau sa caute putin argintiu pentru vocea mea…