Ce trebuie sa ai ca sa te simti bogata?
Era o dupa-amiaza ploioasa si mohorata. Ma indreptam spre casa, obosita, trista… fusese ziua de salariu si nu luasem banii… imi facusem planul sa-mi cumpar ceva pentru sufletul meu si uite ca trebuia sa aman achizitia… Trec pe langa statia de tramvai. Tramvaiul tocmai plecase din statie. Un copil mititel si oaches, cu par negru si cret, imbracat in uniforma, cu ghiozdanelul in spate, alerga cat il tineau picioarele dupa tramvai. Prea tarziu… deja plecase. S-a oprit gafaind, sleit de puteri, si cu glas sfarsit si resemnat striga “Era al meu! Railor!”… si lacrimile incepura sa-i curga siroaie pe obrajii mici. Mi s-a rupt inima… M-am apropiat de el si l-am intrebat de ce plange. Printre lacrimi mi-a spus cum ii furasera colegii un mar pe care-l primise de la o batranica si voia sa-l duca acasa, surorilor lui mai mici, ca el e mai mare si are grija de ele. El e stalpul familiei de cand tata nu mai e… Mi-au dat si mie lacrimile. I-am dat 3 portocale, pentru el si surorile lui mai mici. Ochisorii lui mici si negri s-au luminat, un zambet larg i-a aparut pe fata, le-a luat cu amandoua mainile, ca pe o comoara de pret, m-a pupat pe obraz, si mi-a spus: “Multumesc mult de tot! Dumnezeu sa te binecuvanteze!” si-apoi a luat-o la fuga, sa prinda tramvaiul ce tocmai sosise in statie.
Si dintr-o data mi-am dat seama ca bucuria din ochii acelui copil erau tot ce-mi trebuia pentru a-mi insenina ziua. Nimicul acela pe care voiam sa mi-l cumpar a devenit atat de insignifiant incat nici nu l-am mai cumparat… Sclipirea din ochii acelui copil m-au facut sa ma simt mai bogata. Sufleteste vorbind.
Si-apoi a venit intrebarea Adinei: “Ce trebuie sa te ai ca sa te simti bogata?”. Amintindu-mi de acea intamplare, raspunsul meu e simplu: Doar placerea de a darui. Imi place sa dau din putinul meu si altora. Atunci ma simt bogata. Cand reusesc sa-i ajut pe cei din jur, oferindu-le ceva, fie acel ceva un bun material, fie un sfat, fie o vorba buna, o mangaiere sau un umar pe care sa planga. A darui e unul din cele mai frumoase sentimente din lume. Si cum sa nu ma simt bogata cand stiu ca prin gestul meu ofer celor din jur o raza de speranta, un sprijin, un zambet, un strop de incredere?
Voua ce va trebuie ca sa va simtiti bogate?
PS: pentru cei care au vreun sambure de indoiala, va asigur ca intamplarea relatata e 100% adevarata, chiar daca pare desprinsa dintr-un caz social de la “Dansez pentru tine”.
Posted on ianuarie 18, 2010, in Despre mine and tagged bogatie, daruri, incredere, ofera, sprijin, suflet, zambet. Bookmark the permalink. 4 comentarii.
Citind articolul tau mi-au dat lacrimile. Sunt sigura ca asa s-a si intamplat. Conteaza mult sa traim cu sufletul si sa ne aducem aminte mereu ca trebuie sa fim buni.
Mi s-a intamplat deseori sa fiu nemultumita ca nu pot sa-mi iau lucruri si apoi mi se intampla ceva care ma face sa-mi aduc aminte ca nu in asta consta adevarata bucurie. Ca acum cu zapada asta superba. Asa ma bucura, ca am uitat de orice nu am si sunt fericita ca pot sa ma bucur de zapada.
Un om care se simte sigur pe el, care face intotdeauna ceea ce trebuie, care iubeste oamenii si e capabil sa se uite pe sine, e un om bogat. Bogatia mea sta in familia mea, pe care o ador. Ne intalnim rar, dar ce bine si frumos este atunci. Bogatia mea sta in prietenii pe care mi i-am facut de-a lungul vremii – putini, dar buni. Realizarile lor sunt la fel de importante ca si ale mele, iar tristetile lor, mai grave decat frustrarile si gandurile mele rele. Pe mine ma intristeaza singuratatea pe care ne-o impunem, care ne inraieste si ne transforma in niste persoane sarcastice, arogante si egoiste. Am descoperit ca, atunci cand dai altuia, din putinul pe care il ai tu, darul tau devine o sursa de bogatie. Si cu cat dai mai mult, cu atat primesti mai mult. De-ar fi mai multi oameni ca tine, poate ca si lumea asta ar fi mai buna.
Mi s-a intamplat in tara straina, nu stiam o boaba de poloneza(doar sa spun multumesc) si mi-am cumparat de la un magazin o paine – prajitura, un fel de paine impletita dulce si pe deasupra cu ceva si stand in statie sa astept tranvaiul o batranica ma intreaba ceva, eu paralela am ridicat din umeri si am raspuns in engleza ca nu stiu, atat m-a dus capul, intre timp batranica se edifica, intrebase cat e ceasul. Mie imi era foame si abia asteptam sa desfac punga cu paine dar ma simteam rusinata si lacoma, am rupt in jumatate si i-am dat si ei, nu va pot spune cum s-a luminat la chip si a inceput sa imi spuna multumesc si altele……, i-am zambit si eu si am inceput sa mananc, ea a luat o bucatica in mana si restul a impachetat frumos si a pus in sacosa. E un gest mult prea mult dar toata ziua am zambit gandindu-ma cat de bucuroasa era babuta aia. Si mereu am o stare de bucurie cand stiu ca dau cu drag si este primit cu drag.