Crezi sau nu in Dumnezeu?

Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă
În recea mea-ncruntată suferinţă.
Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghes,
Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.

De când s-a întocmit Sfânta Scriptură
Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură
Şi anii mor şi veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, sub cer.

Când magii au purces după o stea,
Tu le vorbeai – şi se putea.
Când fu să plece şi Iosif,
Scris l-ai găsit în catastif
Şi i-ai trimis un înger de povaţă –
Şi îngerul stătu cu el de faţă.
Îngerii tăi grijeau pe vremea ceea
Şi pruncul şi bărbatul şi femeea.

Doar mie, Domnul, veşnicul şi bunul,
Nu mi-a trimis, de când mă rog, nici-unul…

Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă… de Tudor Arghezi

Aceste versuri ale lui Arghezi mi s-au intiparit adanc in minte din liceu, de cand am studiat Psalmii lui Arghezi… mi s-au parut niste versuri de o extraordinara sensibilitate, pline de o durere muta, prin care dadea defapt grai dorintelor nerostite de multi dintre noi. Credem din principiu in Dumnezeu, dar avem nevoie si de o dovada vie, palpabila…

In ultimul timp am avut neplacuta surpriza sa descopar ca tot mai multe persoane sunt atee. Persoane din noua generatie, de pana in 30 de ani. Si asta ma sperie un pic… eu cred in Dumnezeu, El e cel ce imi umple sufletul si imi da puterea sa merg mai departe zi de zi (da, cu ajutorul Lui am descoperit cu stupoare ca sunt mult mai puternica decat as fi crezut vreodata), ma ridica atunci cand cad, ma mangaie bland pe crestet atunci cand sunt indurerata, imi umple sufletul de fericire.  Fara El ar fi un gol imens in sufletul meu.

Si stau si ma gandesc: daca nu-L ai pe Dumnezeu in suflet, atunci cu ce umpli acel gol? Bun, sunt lucruri in viata ce te fac suficient de fericit incat sa umpli acel gol, dar sunt lucruri efemere, ce se evapora, si iar apare acel gol… si atunci care-i rostul tau in viata, daca te simti gol prin interior, daca esti doar o frunza in vant?

Eminescu, un alt poet pe care-l iubesc pentru genialitatea si maiestria sa in a manui cuvintele, spunea:

Religia – o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Mihai Eminescu, “Împărat şi proletar”

Oare chiar o fi doar o fraza inventata pentru a ne tine cu capul plecat? Eu nu prea cred. De fapt nu prea simt asta. Pentru ca dincolo de ceea ce crede creierul meu, mai e si ceea ce simt. Si SIMT ca Dumnezeu exista, nu doar cred. L-am simtit de atatea ori atat de aproape de mine incat nu-i pot nega existenta sub nici o forma. Si nu simt nevoia sa-L vad. Mie de ajuns faptul ca-L simt aproape. Privirea te mai poate insela, celelalte simturi nu.

Unii spun ca nu mai cred in Dumnezeu din cauza Bisericii. Ca i-a dezamagit atat de tare incat si-au pierdut credinta. Si mi se pare o gandire superficiala. Stai putin, Biserica e formata si ea din oameni. Oameni ca noi. Pacatosi ca si noi. Furati de cele lumesti ca si noi. Unii au si niste har, dar pana la urma sunt toti oameni ca si noi, supusi pacatului si greselilor. De ce trebuie sa plateasca Dumnezeu pentru pacatele oamenilor?

Oare cum o fi sa nu crezi in Dumnezeu? Cum te simti? In ce crezi? Pe baza caror reguli iti contruiesti drumul in viata?

Vincent van Gogh

De ce-mi place mie in mod deosebit Van Gogh? Poate pentru ca ma impresioneaza tipologia geniului neinteles, mort in saracie, ce lasa lumii o avere inestimabila – opera sa (a vandut un singur tablou in timpul vietii). Pare un personaj standard al literaturii romantice: are o viata zbuciumata, trece prin suferinta, depresie, nebunie, singuratate, ajunge sa se sinucida…

„Vreau să creez desene care să atingă oamenii… În fiecare figură sau peisaj aş vrea să exprim nu melancolia sentimentală, ci o tristeţe profundă…Aş vrea să progresez atât de mult încât oamenii să spună de lucrările mele că le simt profund şi aproape…” Asta a vrut Van Gogh sa faca prin opera sa – sa ajunga la sufletul oamenilor.

Vincent van Gogh a fost un pictor olandez post-impresionist,  ce a trait intre anii 1853 si 1890.

Picturile sale cele mai cunoscute sunt:

Noapte instelata:

Noapte instelata pe Rhone:

Floarea soarelui:

Irisi:

Autoportret:

Mancatorii de cartofi:

Sunt multe de spus despre el, dar daca fiecare ar retine macar care sunt principalele sale opere, ar fi suficient.

Picatura de pictura

Incep prin a va spune ca nu ma leaga nimic de pictura inafara de pasiunea pentru frumos si dragostea de culori. Sunt un om al cifrelor, n-am nicio legatura cu artele frumoase (se pune la socoteala ca am primit vreo 2 premii in clasa a 5-a la concursul de pictura de icoane? ). Si totusi imi place pictura, muzica clasica – mi se par inaltatoare pentru suflet, pentru spirit.

M-am bucurat cand am vazut initiativa celor de la ziarul Adevarul de a scoate albumele de pictura accesibile tuturor, pentru ca fiecare roman sa aiba acces la un strop de cultura. Din pacate albumele de pictura sunt destul de scumpe si nu toti ne permitem sa le achizitionam. Tin minte ca atunci cand a aparut primul volum, cu viata si opera lui Michelangelo, gratuit, a fost o isterie nationala, s-a vandut pe nerasuflate, de la prima ora. Prima data cand am auzit acest lucru m-am bucurat enorm, gandindu-ma ca uite, totusi romanii mai sunt pasionati de cultura. Pe urma am aflat cu intristare ca multi l-au luat doar pentru ca era gratuit, ca nici macar nu l-au deschis, zace uitat prin biblioteca.

Multi se plang ca nu inteleg arta, prin urmare nici nu-i intereseaza, desi daca ii iei la bani marunti afli ca in viata lor nu au vazut decat 2 tablouri de arta abstracta si atat. Eu sunt de parere ca ar trebui studiata in scoala si pictura, e prea frumoasa ca sa fie atat de neglijata. Si nu ma refer la teorii evoluate, ci macar la modul minimal – cativa pictori si operele lor cele mai importante. E trist ca sunt atat de multi romani afoni…acum ceva timp ma minunam cand am auzit ca multi romani cred ca Stefan cel Mare e doar un nume de statie, acum cateva zile intrebam pe cineva (om cu studii, cu pretentii) daca a luat Adevarul cu Michelangelo (referindu-ma bineinteles la albumul de pictura), si el m-a intrebat uimit: “Cum? Adevarul da cadou sampanie? “ (l-a confundat pe Michelangelo cu sampania Angelli  ) Mda…. nu mai zic nimic.

Asa ca imi propun ca in fiecare zi sa scriu cate un mic articol despre cate un pictor – cateva vorbe despre el si cateva dintre cele mai frumoase picturi ale sale (din punctul meu de vedere). Primul pe lista va fi Van Gogh, pentru ca este preferatul meu. Promit sa revin cu un articol despre el in cursul zilei de azi

Ce purtam pe-acasa?

Adina se intreba cum obisnuiesc sa se imbrace oamenii cand nu sunt nevoiti sa iasa din casa?

Si m-a pus si pe mine un pic pe ganduri, pentru ca gusturile si obisnuintele sunt foarte variate in acest “domeniu”.

Am observat ca unele persoane se imbraca acasa cu hainele cele mai uzate, ca doar nu le vede nimeni. Hmmm… cum sa nu ma vada nimeni? Ma vad cei apropiati. Si ei sunt foarte importanti pentru mine.

Alte persoane se imbraca in trening larg si tricouri XXL, ca asa se simt lejer. Si mie imi place stilul lejer, dar nu sa inot prin haine.

Altele stau imbracate numai in lenjerie intima… suna bine, dar nu stiu ce faceti voi pe-acasa, insa eu mai si spal vase, mai dau cu o matura, mai spal o chiuveta, un aragaz, mai gatesc … si in cazul asta vestimentatia sumara nu prea se impaca grozav cu munca, cum nu prea se impaca nici baba cu mitraliera.

Alte persoane stau numai in pijamale. Cred ca as avea o stare de somnolenta permanenta, de la ele

Unele persoane poarta haine ponosite si murdare acasa… ce daca au o pata de ulei, doua de maioneza si trei de mustar? Nu le vede nimeni… Hmmm…de parca totul se rezuma la faptul daca te vede cineva sau nu… Asta tine deja de igiena, nu de imagine.

Eu sunt de parere ca asa il cunosti cel mai bine pe un om – vazandu-l in intimitatea casei sale. Hainele de acasa spun multe despre un om:

• daca e snob
• daca e interesat doar de ce cred altii despre el
• daca se iubeste si se respecta pe el insusi
• daca igiena e punctul sau forte sau nu
• daca isi iubeste corpul si e mandru sa si-l puna in evidenta
• daca prefera mai mult comfortul
• daca e interesat de imagine

Mai ales acum, ca a venit frigul, eu abia astept sa ajung acasa, sa ma schimb in ceva comod si ma bag in pat, cu o ceasca de ciocolata calda in mana si sa mai citesc ceva.

Pentru mine casa e locul unde revin dupa o zi de munca, e oaza mea de liniste si relaxare, asa ca vestimentatia de acasa joaca si ea un rol important chiar si acasa. Ma imbrac cu haine comode, calduroase, moi, calde si primitoare, ce ma fac sa ma simt bine, sa ma relaxez, sa ma bucur de ele. Sunt haine din materiale bune, din fibre naturale, de calitate. Da, nu fac rabat la calitate in nici o imprejurare.  Aaaa, si bineinteles ca sunt si frumoase aceste haine. Nici nu s-ar putea altfel. Nu pot sa ma imbrac cu haine care nu-mi plac, imi dau o stare despresiva profunda lucrurile care nu-mi plac si pe care trebuie sa le port. In schimb daca port ceva ce-mi place imi da o stare de bine. Si starea de spirit e cea mai importanta.  Un dus fierbinte, o crema de corp hidratanta, un strop de parfum bun si hainele mele preferate de casa sunt tot ce am nevoie pentru a ma simti bine. Ma aranjez in orice imprejurare, nu numai cand societatea o cere, pentru ca o fac pentru mine, nu pentru societate.

Hainele mele nu sunt nici largi si nici stramte, sunt numai bune – nici cu 2 numere mai mari, nici cu 2 numere mai mici. Credeti ca nu sunt sexy daca nu umblu semi-nud, in lenjerie minimala de satin sau daca nu port haine care sa pocneasca pe mine? Va inselati. A fi sexy tine de atitudine, nu de haine. Iar cand ma simt bine, arat bine

Voi cum va imbracati acasa?

Ce naspa e Romania!

Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi place Romania. Mi se pare o tara extraordinar de frumoasa, cu bune si rele. Nu pot sa ma abtin sa nu va pun o poza facuta de mine la munte – nu e trucata,  e pura realitate. Mi-am pus-o si pe desktop, asa de draga imi este.

Dar ma uit in jur si vad ca nu toata lumea imi impartaseste parerea.

Merg pe strada si mai aud: Bai, ce rahat de tara mai avem! In strainate era curat bai, nu ca la noi! si intorc mirata capul spre posesorul acestor declaratii – un baietas ce scuipa plictisit niste coji de seminte pe jos si arunca in iarba o hartie ce-l deranja prin buzunar. Mda…pai…am fost si eu in strainatate, si ce sa vezi, minune mare? Pe-acolo nu au vreun aspirator automat care sa faca instantaneu curat dupa tine. Nu nu! Au doar oameni care arunca la cosul de gunoi hartiile, si care nu sparg seminte pe strada.  Sau mai sparg seminte la cate o terasa, iar cojile le pun pe o farfuriuta.

Mai merg un pic, si vad doua doamne ce veneau de la cumparaturi, incarcate de sacose si-si povestesc una alteia: Vai draga, acolo era asa de bine, asa de liniste pe strazi… Hei, uite-o pe Maricica! Maricicooooooouuuuu! Mda… pai… am fost si eu in strainatate si era liniste si placut sa mergi pe strazi, dar nu mergea nimeni cu dopuri in urechi, ci pur si simplu oamenii aia se mai autocenzurau un pic… se gandeau ca nu sunt in codru, nici pe camp, asa ca nu tipau dupa Maricica lor cat ii tineau rarunchii, gaseau alte metode de a o contacta, metode mai putin deranjate pentru restul lumii.

Mai merg inca putin… si ma trezesc cu niste stropi mari de lapte pe pantofi si pantaloni. Nu, nu ploua cu lapte. Doi scolari jucau fotbal cu doua pahare de lapte care se distribuie gratuit in scoli, prin programul “Cornul si laptele”. In spatele scolarilor erau doua batranele, bunicile celor doi. Una dintre ele: Mihaita mama, jucati-va frumos pe trotuar maica, sa nu dea vreo masina peste voi! Apoi isi continuara discutia lor despre cum fu cand s-a dus una dintre in Spania, la fiica ei: Vai de mine ce copii cuminti si binecrescuti, nu ca tineretul asta a nostru desuet! Mda… pai daca mata asa-l educi pe Mihaita, sa-si bata joc de mancare, e clara treaba… Copiii sunt roadele culese… cum ti-i cresti asa ii ai.

Mai merg putin… o mamica cu o fetita de vreo 2-3 anisori,  in parc. Fetita rupea florile din parc, iar mama o certa ca le rupe cu codita prea scurta, si nu are cum sa-i faca un buchetel asa cum trebuie.  Intre timp mai vorbea si cu cineva la telefon:  Vai, in Olanda era asa de frumos! Numai flori la tot pasul, nu ca la noi! Mda… pai… am fost si eu in strainatate si am vazut parcuri pline cu flori, dar sa stiti ca nu le rupea nimeni. In caz ca nu stiati,  daca rupi o floare, ea nu se regenereaza pana a doua zi ca prin minune. Nu nu! Ati incurcat-o cu coada salamandrei… dar si aceea are nevoie de cateva saptamani pentru a se regenera. Aaaa… si nu confundati floarea nici cu balaurul din poveste caruia ii tai un cap si apar doua in locul sau. Nu nu! Daca o rupi o floare inseamna ca vei avea cu o floare mai putin.  Iar daca iei acasa o tufa de crizanteme, cu radacini cu tot, din parc, pana maine nu va mai creste nici o alta tufa in locul ei, peste noapte.

Asa ca dragilor, nu Romania e Cenusareasa, iar celelalte tari niste printese. Nu nu! Romanii sunt niste ignoranti, iar strainii niste oameni un pic mai simtiti. Bine, nu generalizez, mai sunt si exceptii – dar exceptii ce nu fac decat sa intareasca regula. Putem transforma si Romania intr-o printesa, trebuie doar sa ne dorim asta. Adica sa nu mai aruncam cu cenusa in ea. Adica sa fim si noi un pic mai simtiti. Hai, ca nu e greu:

• cosuri de gunoi sunt la tot pasul, nu e nevoie sa aruncam gunoiul unde avem chef;
• in legatura cu florile din parc putem sa ne limitam doar la a le admira, nu trebuie neaparat sa le luam cu noi acasa;
• Maricica nu se va simti neglijata daca nu vom urla din toti rarunchii la ea;
• nepotii ne vor multumi mai tarziu daca azi ii vom invata sa fie civilizati.

Mda, stiu, imi veti spune ca de fapt nu asta e problema, ca sunt chestii minore, lipsite de importanta, ca Romania e asa cum este din cauza politicienilor si a nu mai stiu cui care fura si face si drege… dar haideti sa-i lasam pe ei deoparte si sa invatam sa ne facem si noi datoria civica, sa nu mai pasam motanul. Stiu, sunt pasi mici, dar pasi care conteaza…vorba ceea: Romania va creste prin bun simt si responsabilitate.